Rolul competentelor digitale in progresul profesional
23.09.2016
Dobândirea competenţelor digitale ţine de folosirea IST (Information Society Technology) în cadrul muncii, în timpul liber şi în procesul de comunicare, presupune însuşirea de abilităţi TIC, de folosire a computerului, evaluare, stocare, prezentare şi posibilitatea de a realiza schimbul informaţional. Indivizii pot comunica şi colabora în cadrul unor reţele pe Internet.
Politicile de educaţie şi formare ale statelor membre reflectă în mare măsură preocuparea pentru învăţarea permanentă şi interpretarea acesteia într-un context larg, care acoperă toate tipurile de învăţare, din toate tipurile de instituţii/medii, cu toate tipurile de instrumente şi toate tipurile de abordări pedagogice. În perspectiva acestora, IP se adresează întregii populaţii, în timp ce plasează un accent particular pe nevoile speciale ale unor anumite grupuri ţintă. Totuşi, deşi principiul învăţării permanente este acceptat în toate statele membre, există o variaţie considerabilă în măsura în care este integrat în practică, în unele sau în toate componentele sistemului de învăţare. Un efort special de coordonare este necesar acolo unde responsabilitatea pentru diferitele componente ale IP este împărţită între ministere sau nivelurile guvernului.
Dezvoltarea competenţelor de utilizare a TIC se realizeaza cu ajutorul programelor derulate la nivel naţional precum AEL (Asistent educaţional pentru liceu) sau Intel@Teach - Instruirea însocietatea cunoaşterii, cursuri de Folosirea noilor tehnologii în clasă/ Soluţii e-learning/ Utilizarea Internet-ului pentru sus ţinerea cursurilor online/ Utilizarea creativa a TIC în predare şi învăţare, Iniţiere în utilizarea TIC (Excel, PP, HTML). Nu lipsesc, desigur, cursurile de specialitate adresate profesorilor de informatică despre programarea în diferite limbaje precum SQL / Oracle / Net-Work / Autocad / Pascal sau modelarea de date, programarea web/ vizuala sau cea orientată pe disciplinele de specialitate.
Întâlnim şi cursuri de Iniţiere în elaborarea de soft educaţional, deşi nu avem informaţii în ce măsură acestea respectă exigenţele domeniului sau s-ar diferenţia de aplicaţiile comune TIC realizate şi în cadrul altor cursuri.
Pentru ca cetatenii Romaniei sa devind cetateni europeni care beneficiaza de o anumita calitate a vietii din punct de vedere al domeniului sanatatii este evident faptul ca tara noastra trebuie sd pund accent pe dezvoltarea infrastructurii fizice, dar si pe domeniul social si pe calitatea serviciilor oferite.
Informatizarea este necesard pentru sistemul de sanatate din Romania, pentru a cunoa§te cu adevarat resursele care intra in sistem, modul for de utilizare §i, dace, in final, calitatea serviciilor, a actului medical se ridica la nivelul resurselor introduse in sistem.
Astfel un obiectiv foarte important de atins it reprezintd cresterea adaptabilitatii si competitivitatii personalului din sectorul sanitar prin participarea la cursuri de instruire si certificare a competentelor TIC
facilitandu-se astfel dezvoltarea competentelor angajatilor din sectorul sanitar in concordantA cu aspiratiile profesionale si cu piata muncii.
Acest obiectiv poate fi atins prin promovarea §i sprijinirea formarii profesionale pentru personalul din sectorul sanitar prin participarea la cursuri de formare TIC cat si prin promovarea metodelor inovatoare de
organizare flexibilit a muncii in sectorul sanitar intr-un sistem sanitar eficient prin informatizare in vederea adoptArii de not practici de lucru §i imbunatatirea conditiilor de munca.
Procesul educativ este influentat puternic de resursele materiale pe care le are la dispozitie, competitivitatea depinzand in mare masura de resursele umane. Astfel, formarea §i certificarea competentelor TIC ale asistentilor medicali din Romania este o necesitate dictate de realitate. in Romania in acest moment mai putin de 5% din totalul asistentilor de 120.000 persoane, au pregatire certificate in TIC in conformitate cu cerintele noului sistem de sanAtate publics informatizat, fapt ce confirms gradul scazut de pregatire al utilizatorilor de aplicatii e-Sanatate.
Competentele reduce de utilizare a computerului ale asistentilor medicali cunostintele scazute privind codificarea internationalii si standardele TIC si utilizarea care demonstreaza nevoia de instruire TIC a acestora.
Personalul din orice sector are nevoie de o organizare mai eficienta a muncii care sa duce la o crestere a serviciilor furnizate. Practic dupa obtinerea acestor competente acestia vor putea asista personalul la realizarea de raportari, fie vor putea coresponda cu reprezentanti ai sistemului din alte tari, vor accesa mai usor informatii utile si vor fi permanent la curent cu noutatile aparute in domeniu.
Obiectivul central al promovarii dezvoltarii durabile este constituirea premisei de a avea angajati cat mai bine pregatiti pentru a face fata provocarilor prezente si viitoare din sectorul medical si pentru a actiona cu responsabilitate fata de generatiile viitoare.
In categoria educatie medicaid continua obiectivele urmarite le reprezinta revizuirea curriculelor de pregatire, revizuirea specialitatilor si atestatelor conform cu cerintele Uniunii Europene, stabilirea unor criterii mai severe pentru evaluarea cuno$tintelor profesionale de-a lungul formarii prin programe.
Practic se doreste imbunatiitirea pregiitirii profesionale continue a personalului si cresterea abilitAtilor de comunicare a acestora.
Cunostintele si abilitatile dobandite vor determina:
Π sporirea proficientei in utilizarea noilor tehnologii, a echipamentelor computerizate,
Π imbunatatirea permanents a cuno§tintelor profesionale, prin utilizarea site-urilor profesionale dedicate;
Π participarea on-line la procesul de comunicare ce va dezvolta con§tiinta apartenentei la o categorie profesionala, sentimentele de confidenta, schimbarea modelului comportamental prin crqterea gradului de acceptare a tehnologiilor computerizate ca instrumente de baza;
Π comunicarea cu organizatii profesionale de profil din intreaga lume. Pe langa aportul deosebit de importat al acestui demers in ceea ce prive§te informarea, participarea on-line la procesul de comunicare dezvolta comtiinta apartenentei la o categorie profesionala §i sentimentele de confidenta si mandrie profesionala, aspecte ce se reflects direct §i au o deosebita importanta in atitudinea fata de personale cu care interactionam la nivel profesional si in special in atitudinea fata de client/beneficiar.
Multe rapoarte fac referire la nevoia economică de dezvoltare a competenţelor TIC în şcoli şi de nevoia de a face acest lucru pentru întreaga populaţie, dar este dificil să discernem clar tendinţele în termeni de ţinte şi priorităţi. Faptul că ţările înregistrează diferite stadii de progres în această arie, de exemplu în termeni de indivizi, şcoli sau organizaţii care au acces la computere şi internet, creşte diferenţele de accent pe care acestea îl plasează pe aspectele care ţin de TIC. Pentru majoritatea ţărilor, nu se pune problema accesului, ci a îmbunătăţirii acestui acces printr-o reţea de bandă largă. Diferite ţinte sunt stabilite pentru diferite componente ale populaţiei sau ale sistemului de educaţie şi formare. De exemplu, Irlanda de Nord are ca ţintă pentru educaţia educaţia permanentă 1 computer pentru fiecare 5 elevi FTE şi 3 persoane din staff-ul FTE; în Danemarca, 70% din familiile cu copii la şcoală au acces la internet. Franţa oferă celor aflaţi în căutarea unui serviciu dreptul la 14 ore de formare TIC, cu posibilitatea unei extinderi de 21 de ore pentru dezvoltarea competetnţelor de bază în acest domeniu. Un număr de ţări au acordat o atenţie specială creşterii participării fetelor în formarea TIC (scopul Germaniei pentru 2014 este 40%). Portugalia face din competenţele TIC o parte explicită a curriculum-ului naţional pentru învăţământ secundar, iar Irlanda le include pe aceste ca o competenţă de bază în multe măsuri sociale sau de integrare pe piaţa muncii.
O atenţie crescută este acordată acum modului în care TIC este utilizat ca instrument educaţional şi de învăţare. În Anglia programul National learning Network Transformation, aflat încă în stadiul de formare este proiectat pentru a îngloba eLearning pentru categoria de vârstă peste 16 ani. O parte semnificativă din Planul de Acţiune al Italiei pentru Noua Economie este dedicată educaţiei şi formării în domeniul TIC. În 2003, a fost lansat un proiect numit .PC-uri pentru tineri. (en. PCs for young people) care promovează utilizarea şi achiziţionarea computerelor. Pentru a însoţi obiectivul atingerii unei rate computer per elev de 1 la 10 până în 2004, a fost lansat în 2001 un Plan de Acţiune pentru formarea profesorilor în domeniul TIC şi un program naţional pentru promovarea utilizării TIC ca parte a mijloacelor didactice. În Finlanda proiectul .Competenţe cetăţeneşti în societatea Info. Care include imigranţi şi persoane de peste 60 de ani face parte din strategia .Educaţia, formarea şi cercetarea în societatea Info, 2000-2004.. Din iulie 2002 în regiunea din Belgia în care se vorbeşte franceza, guvernul a adoptat un plan strategic pentru a integra TIC în curriculum-ul şcolar, iar regiunea Wallonia are un Plan Mobilisateur TIC, stabilit în cooperare cu sectorul privat, care îi ajută pe cei care îşi caută serviciu să aibă acces la TIC. În dezvoltarea noilor programe de formare pentru ocupaţiile din sectoarele TI şi media atenţia a fost orientată asupra modului de asigurare flexibilităţii şi dinamismului noilor programe şi examinări.
Internetul este larg utilizat ca mijloc pentru construirea parteneriatelor între organizaţii şi ministere şi accesibilizarea acestora. Luxemburg a construit o serie de centre de resurse internet (unul în fiecare arie administrativă locală) pentru a oferi experienţă practică în domeniul TI. Norvegia consideră dezvoltarea TIC un instrument pentru accesul larg la cunoştinţe şi pentru crearea oportunităţilor flexibile şi .prietenoase./ uşor de utilizat (en., user-friendly). Aceasta a dezvoltat un CD-ROM în scopul motivării şi pregătirii adulţilor pentru utilizarea internetului, în timp ce ONG-uri din Danemarca (DaneAge Association) organizează cursuri gratuite pentru cetăţenii în vârstă.
În orice domeniu de activitate, obţinerea unor informaţii relevante şi actuale influenţează pozitiv deciziile adoptate de către organizaţii, informaţia fiind considerată a patra resursă, mai importantă chiar decât cele clasice (munca, natura, capitalul).Informaţiile, ca resurse, „fiind generate prin procese de cunoaştere şi inovare, sunt potenţial nelimitate, se dezvoltă în mod progresiv şi cumulativ, au o rată de creştere extrem de rapidă; ele se multiplică prin diseminare”.
Societatea informaţională presupune „folosirea intensivă a tehnologiilor informatice şi de comunicaţii în toate sferele activităţii şi existenţei umane, cu impact economic şi social semnificativ” .
Considerat vector esenţial al societăţii informaţionale, dar şi factor determinant al globalizării, Internetul devine o resursă internaţională şi o piaţă internaţională în acelaşi timp. Caracterul ireversibil al trecerii la societatea informaţională este dat de intensitatea factorilor determinanţi, factori a căror putere se intensifică şi mai mult pe măsura instaurării noii societăţi, precum şi de faptul că este un proces ce a avut loc la nivel mondial.
Dinamica accelerată a schimbărilor sociale, dar mai ales profunzimea acestor schimbări, impun direcţii de restructurare şi a realităţii educaţionale ce vizează alinierea obiectivelor instructiv-educative la cerinţele concrete ale societăţii supertehnologizate. Impactul tehnologiilor asupra societăţii umane îşi are originea în caracterul lor apatrid, după apariţie tehnologiile având o difuzare universală.
În contextul internaţionalizării organizaţiilor şi globalizării pieţelor, progresul tehnologiilor digitale se manifestă în domeniul educaţional prin:
- • documentarea într-o bibliotecă virtuală răspândită în toată lumea;
- • formarea sub îndrumarea unui profesor aflat la mii de kilometri distanţă;
- • calificarea profesională pentru o piaţă globală a forţei de muncă;
- • pregătirea pentru activităţi la distanţă bazate pe tehnologiile informatice şi de comunicaţii – teleactivităţi;
- • îmbogăţirea permanentă a propriei culturi cu elemente din alte culturi.
Dezvoltarea societăţii informaţionale s-a concretizat, la nivel mondial prin:
- • dezvoltarea infrastructurilor de comunicaţii;
- • implementarea unor instrumente software adecvate;
- • dezvoltarea componentelor hardware;
- • crearea de conţinut digital;
- • dezvoltarea abilităţilor individuale în utilizarea şi valorificarea informaţiei.
Fenomenele de continuă creştere a puterii de prelucrare şi de diminuare sistematică a dimensiunii şi preţurilor calculatoarelor conduc la generalizarea utilizării noilor tehnologii informaţionale, facilitând astfel accesul la informaţie pentru toţi membrii societăţii.
În acest context, s-au creat premisele trecerii de la societatea informaţională la societatea cunoaşterii, sau societatea informaţională bazată pe cunoaştere, în care omul ştie să valorifice informaţiile, transformându-le în bunuri intangibile, care îi vor spori potenţialul de acţiune.
Cunoaşterea este „informaţie cu înţeles şi/sau informaţie care acţionează” şi a devenit resursa principală a economiilor avansate, fiind supusă proceselor de management.
În prezent, cunoaşterea tehnologică, altfel spus cunoaşterea modalităţilor de a produce bunuri şi servicii, constituie tipul de resursă care deţine două atribute esenţiale: este inepuizabilă şi se perfecţionează continuu. Rapiditatea cu care societatea informaţională se transformă într-o societate a cunoaşterii este fundamentată de recunoaşterea valorii bunurilor intangibile în contextul noii economii – economia digitală.
Indiferent de nivelul de dezvoltare socio-economic, evoluţia spre societatea cunoaşterii este inevitabilă. Pentru a rezista mediului concurenţial, firmele nu trebuie numai să-şi diminueze preţurile, este imperios necesar să înţeleagă funcţionarea pieţei, să aibă capacitatea de a anticipa evoluţiile viitoare şi de a acţiona în consecinţă.
În evoluţia către societatea bazată pe cunoaştere, un factor decisiv îl reprezintă pregătirea profesională, care presupune în prealabil o bună educaţie. În condiţiile accentuării muncii în echipă, calităţile profesionale trebuie dublate abilităţi personale precum: echilibru, toleranţă, simţul răspunderii, capacitate de comunicare etc. Beneficiul esenţial al unei societăţi
educate rezidă în capacitatea sa de alegere a drumului către progres şi bunăstare.
Astfel apare evidentă necesitatea dezvoltării tehnologiilor şi standardelor educaţionale care să contribuie la eficientizarea procesului de învăţământ.
Societatea bazată pe cunoaştere
- • Cooperare / înţelegere
- • Valorizarea informaţiei globale acumulate
Societatea informaţională
- • Procesare / metalimbaje / comunicaţii
- • Delocalizarea muncii/ dematerializarea produselor
Societatea industrială
• Reproductibilitate / reducţionism
Noile tehnologii educaţionale sunt o consecinţă directă atât a evoluţiei metodelor psihopedagogice din educaţie, cât şi a noilor tehnologii IT&C (tehnologii Web, multimedia, tehnologii de comunicaţie). Mijloacele didactice s-au diversificat de-a lungul timpului: de la suportul de curs tipărit, la programele de învăţare prin televizor (transmisie directă sau înregistrare video), la informaţii multimedia interactive în timp real prin intermediul Internet-ului. Metoda didactică impusă de societatea informaţională este instruirea asistată de calculator care valorifică principiile instruirii programate în contextul noilor tehnologii informatice şi de comunicaţii.
Există numeroase denumiri utilizate pentru a desemna ceea ce generic reprezintă instruirea asistată de calculator, denumiri ce încearcă să sugereze atât nivelul tehnologic implicat cât şi aspectele pedagogice dominante.
Folosirea tehnologiilor pe scară largă implică un grad de civilizaţie, iar în cadrul procesului instructiv-educativ duce la formarea unei atitudini active şi responsabile. Avantajele utilizării noilor tehnologii în educaţie sunt multiple. Pot fi enumerate: reducerea consumului de timp, posibilitatea adaptării programelor personale de educaţie, posibilitatea acomodării rapide cu schimbările şi noile cunoştinţe din diverse domenii, posibilităţi extinse de educaţie interdisciplinară şi nu în ultimul rând reducerea esenţială a costurilor educaţiei continue.
În faţa unei avalanşe de cunoştinţe şi a unei dispersii tot mai accentuate a calificărilor şi domeniilor de activitate, din ce în ce mai specializate, dar şi mai interconectate, orice individ trebuie să fie pregătit pentru un stil de viaţă bazat pe învăţarea continuă. Sistemele educaţionale actuale - învăţământ formal, învăţare la locul de muncă sau altă formă de educaţie continuă- se diferenţiază de cele tradiţionale printr-o serie de principii, dintre care cele mai importante sunt:
- • acordă o importanţă prioritară educaţiei faţă de instrucţie;
- • obiectivul principal devine dezvoltarea personalităţii şi a capacităţilor;
- • este axat pe activitatea instruitului;
- • deplasează accentul dinspre predare spre învăţare;
- • instruitul devine obiect şi subiect al procesului educativ;
- • adoptă metode active, participative;
- • încurajează noi educaţii în concordanţă cu evoluţia societăţii (ca de exemplu educaţia ecologică, sanitară, pentru noua tehnologie şi progres sau educaţia pentru democraţie şi drepturile omului, educaţie antreprenorială etc.).
- • acordă importanţă procesului (şi nu produsului);
- • promovează munca independentă, inventivitatea, creativitatea;
- • stimulează efortul de autocontrol, de autoevaluare şi autoreglare;
- • îmbină armonios învăţarea individuală cu cea socială;
- • rezervă profesorului rolul de manager-mentor al instruitului;
- • restructurează conţinutul în module ce permit selectarea cunoştinţelor relevante, din mai multe discipline, referitoare la un anume subiect;
- • stimulează cooperarea şi dialogul, integrând medii colaborative;
- • dezvoltă autonomia şi flexibilitatea cursanţilor.
În condiţiile dezvoltării exponenţiale a sistemului informatic global şi reflectării digitale a societăţii în mediul Internet, domeniul educaţional devine o extensie a spaţiului economic real, în care:
- • procesele de muncă vor îngloba oportunităţi de învăţare;
- • cursanţii vor participa la propria lor formare, renunţând la a recepţiona pasiv experienţe de învăţare;
• focalizarea învăţării se va extinde de la cursanţi ca indivizi spre cursanţi ca echipă, ca organizaţie
Educaţia la distanţă
Educaţia la distanţă este o realitate complexă, impusă de evoluţia societăţii, motiv pentru care este definită din perspective diferite de către diverşi autori, fără ca acestea să se excludă reciproc. Educaţia la distanţă are deja o lungă tradiţie şi coexistă în paralel cu învăţământul tradiţional.
Dacă învăţământul tradiţional se desfăşoară primordial sub forma contactului direct dintre profesor şi elevi (studenţi), educaţia la distanţă este caracterizată prin diminuarea semnificativă a contactului "faţă în faţă" între profesor şi cursanţi. Cursantul integrat într-un program de educaţie la distanţă îşi poate alege timpul şi locul de studiu; de asemenea, el va putea studia urmând un ritm propriu, fiind permanent îndrumat şi primind asistenţă din partea instructorilor/tutorilor. Aceste caracteristici fac ca educaţia la distanţă să fie cea mai accesibila formă de învăţare pentru acele persoane care, din diferite motive, nu pot sau nu vor să urmeze o forma de educaţie tradiţională. Educaţia la distanţă apelează la diferite modalităţi sau tehnologii (corespondenţă/ tipărituri, audio, video, reţele de calculatoare) de furnizare a instrucţiei, ce presupune depărtarea fizică a actorilor educaţiei (instructorcursant), care resimt acest proces ca o experienţă specifică de predare-învăţare, încercându-se suplinirea absenţei fizice cu o serie de strategii de încurajare a interacţiunii dintre instructor - cursant, cursant - cursant, cursant – conţinut.
Proiectele de educaţie la distanţă au fost perfectate şi rafinate în decursul mai multor ani, cu multe beneficii pentru cursanţi. În funcţie de modalitatea de transmitere a informaţiilor către cursant, pot fi enumerate mai multe tipuri de educaţie la distanţă:
a. Educaţia prin corespondenţă rămâne o modalitate de instruire viabilă acolo unde nu sunt încă dezvoltate infrastructurile necesare unei abordări moderne şi mai eficiente. Cursurile tipărite şi serviciile poştale au reprezentat baza de la care au evoluat toate celelalte sisteme de furnizare la distanţă a instrucţiei. Odată cu apariţia şi folosirea în masă a noilor tehnologii ale
informaţiei şi comunicării, livrarea informaţiilor poate fi făcută şi în format electronic (dischete, CD-ROM sau direct prin e-mail), ceea ce conduce la reducerea costurilor, a personalului şi spaţiilor de depozitare.
b. Educaţia prin radio a avut o popularitate mai scăzută, fiind folosită odată cu dezvoltarea extraordinară a acestui nou purtător de informaţie şi dizolvându-se în celelalte funcţii ale comunicării prin mass-media: promovarea culturii, informarea, socializarea şi chiar divertismentul.
c. Educaţia prin televiziune se menţine ca o alternativă pedagogică ce beneficiază de avantajul familiarităţii şi este implementată prin emisiuni TV cu caracter educaţional general sau, ca formă alternativă de învăţământ, prin emisiunile proiectate şi realizate în funcţie de programe de tip şcolar ce prezintă caracteristici specifice educaţiei la distanţă.
d. Educaţia prin Internet reprezintă un nou tip de predare-învăţare la distanţă, care câştigă teren pe zi ce trece datorită amplificării caracterului multimedia al spaţiului World-Wide Web, în condiţiile unui acces superior la Internet atât cantitativ (ca număr de persoane) dar mai ales calitativ (ca viteză de transfer).
Oportunităţi şi posibilităţi de utilizare a noilor tehnologii în educaţie
Creşterea capacităţii de prelucrare şi stocare a datelor, reducerea semnificativă a dimensiunii echipamentelor precum şi apariţia interfeţelor prietenoase de interacţiune cu utilizatorul cresc gradul de utilizare a calculatoarelor în toate domeniile de activitate. Noile tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor se pretează la nenumărate tipuri de utilizări în instruire, în beneficiul direct sau indirect al cursanţilor.
Aportul noilor tehnologii în activitatea didactică se materializează prin:
- • resurse pentru activităţile de predare-învăţare;
- • aplicaţii suport pentru activitatea didactică;
- • sisteme de instruire bazată pe Web.
Cele mai utilizate resurse IT pentru activităţile de predare-învăţare sunt produsele software educaţionale (didactice), aplicaţii ce conţin o strategiedidactică şi care se adresează direct celor ce învaţă ajutându-i să-şi însuşeascăinformaţii sau să dobândească competenţe prin demonstraţii, exemple, explicaţii,simulări.
Un alt tip de resursă pentru activitatea didactică îl constituie cărţile electronice (eBook) pentru care se anunţă un progres semnificativ având învedere costurile de producţie reduse comparativ cu cărţile tipărite, dar mai alesreducerea consumului de hârtie şi în consecinţă protejarea mediului înconjurător.Alături de produse software educaţionale şi cărţi electronice, în procesulinstructiv-educativ un aport informaţional important îl au aplicaţiile multimedia educative precum enciclopediile, dicţionarele multimedia sau diversele tipuri deatlase.
Interconectarea calculatoarelor a avut drept consecinţe majore în domeniul educaţiei posibilitatea comunicării şi utilizarea în comun a resurselor, ceea ce, prin acutizarea necesităţii educaţiei permanente, a condus la dezvoltarea unor sisteme de instruire bazată pe Web, referite şi prin sintagma platforme de eLearning.
Evoluţia acestor platforme este consecinţa creşterii continue a capacităţilor şi flexibilităţii noilor tehnologii informatice cu aplicabilitate în situaţiile educative, dublată de o continuă descreştere în cost a echipamentelor. Dinamica fără precedent din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor are ca efect includerea în didactica modernă a tot mai multe tehnici şi mijloace de învăţare în deplină concordanţă cu profilul psiho-sociopedagogic al cursantului din societatea contemporană. Modalitatea optimă de prezentare a conţinuturilor, încurajarea unui
demers activ şi învăţarea colaborativă oferă un plus de calitate, crescând flexibilitatea sistemelor educaţionale în conformitate cu fiecare etapă a ciclului de învăţare şi cu particularităţile fiecărui cursant.
Utilizarea noilor tehnologii în educaţie necesită din partea cadrelor didactice un ansamblu de cunoştinţe, aptitudini şi atitudini care să le permită utilizarea şi valorificarea noilor tehnologii în activitatea didactică. În alţi termeni, este necesară formarea unei anumite culturi informatice, înţeleasă nu numai ca o cunoaştere şi competenţe de specialitate, ci şi ca o nouă orientare şi raportare la realitate. Profesorii trebuie să aibă capacitatea de a identifica atât situaţiile pedagogice cât şi soluţiile informatice adecvate, cu efecte benefice pentru educaţie şi formare.
Convertirea noilor tehnologii în strategii de instruire şi de educaţie s-a impus deja ca realitate ce caracterizează sistemele educaţionale, având un mare impact asupra creşterii eficienţei activităţilor educaţionale prin:
- • utilizarea operativă gândirii logice, selective şi analitice;
- • dezvoltarea percepţiei vizuale;
- • structurarea materiei;
- • creşterea încrederii în forţele proprii.
Posibilităţi de redare a informaţiei în instruirea asistată de calculator
Perfecţionarea continuă a tehnologiilor informatice şi de comunicaţii, creşterea gradului de utilizare şi adaptarea continuă la cerinţele impuse de dezvoltarea societăţii fac din aceste tehnologii un mediu optim pentru transmiterea informaţiilor, condiţie necesară nu însă şi suficientă pentru asigurarea succesului în cadrul procesului de învăţământ. Eficacitatea instruirii depinde şi de modul selectat pentru comunicarea conţinutului, iar alegerea trebuie să fie influenţată de conţinut şi nu de tehnologie, fiecare mediu prezentând avantaje şi dezavantaje.
Posibilităţile de redare a informaţiei în instruirea asistată de calculator sunt mult mai numeroase, comparativ cu instruirea tradiţională; în cele ce urmează sunt evidenţiate sintetic caracteristicile principale ale câtorva dintre ele.
Textul este un element de bază al instruirii, însă trebuie evitată folosirea lui excesivă pentru transmiterea informaţiilor, deoarece poate deveni un mijloc prea lent şi monoton, solicitând destul de mult atenţia şi concentrarea cursantului. Mai mult, de fiecare dată, trebuie urmărite următoarele aspecte:
1. abilitatea cursanţilor de a citi este facilitată de:
- • folosirea unor cuvinte familiare, a unor fraze clare fără detalii inutile;
- • împărţirea conţinutului în paragrafe mici, uşor de asimilat şi cu un grad sporit de atractivitate;
- • utilizarea unui ton conversaţional ce aduce conţinutul la nivelul personal de înţelegere al cursanţilor.
2. modul de scriere este un alt factor important atunci când este editat un text, de aceea se indică:
- • alegerea unor tipuri de litere uşor de citit;
- • păstrarea aceluiaşi tip de literă pentru întreg textul pentru a nu crea confuzii şi a nu încetini procesul de citire;
- • folosirea titlurilor de paragraf pentru conturarea ideilor;
- • utilizarea unor spaţii libere în jurul paragrafelor evitând astfel senzaţia de aglomerare.
3. utilizarea unor explicaţii suplimentare pentru o mai bună înţelegere a ceea ce se doreşte a fi transmis. Întrucât aceste explicaţii nu sunt necesar tuturor cursanţilor, ele pot afişate doar la cerere, printr-un click de mouse, de regulă.
Listele reprezintă un mod de organizare a conţinutului prin care informaţiile similare sunt grupate, formând astfel o enumerare. Fiecărui element din listă îi este asociat un nou paragraf. Se creează astfel spaţii libere care sporesc gradul de urmărire a textului, informaţiile structurate dintr-o listă sunt uşor de asimilat de către cititor. În instruirea asistată de calculator, sunt folosite două tipuri de liste:
Liste numerotate:
1. fiecare element al listei este numerotat;
2. pot fi folosite diverse stiluri de numerotare, bazate pe cifre arabe sau romane, dar şi pe litere;
3. formatul arată o ierarhie a informaţiilor.
Liste cu marcator:
- • pentru evidenţiere, fiecare element al listei este precedat de un acelaşi simbol numit marcator;
- • au un aspect vizual plăcut;
- • sunt în general uşor de urmărit;
